Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

restrictii trafic feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că circulaţia feroviară se va desfăşura cu restricţiile de viteză şi în intervalul 03 – 06 iulie, din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului, conform avertizării de cod galben şi cod portocaliu de caniculă, transmisă de Administraţie Naţională de Meteorologie, trenurile urmând să înregistreze întârzieri la destinaţie cuprinse între 20 şi 60 de minute, funcţie de distanţa parcursă.

CNCF CFR SA face precizarea că în perioada de caniculă (35 - 38 grade C în aer) temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 - 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată.

Codul portocaliu de caniculă a fost emis pentru judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Facem precizarea că cele nouă judeţe din vestul ţării se află, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, în timp ce pentru restul regiunilor este valabilă o avertizare cod galben.

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Potrivit avertizării valabile în intervalul marţi - vineri, în Banat, Crişana, precum şi în vestul Olteniei şi al Transilvaniei, canicula va persista şi se va intensifica, temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 de grade şi, izolat 39 de grade, în special miercuri, joi şi vineri. În restul ţării, vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.

Recomandăm publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării cod galben de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

restrictii trafic feroviar
DorohoiNews.ro, 04-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro